In trecere pe aici (VI)

 

Cele mai mari frici pe care le-am avut in copilaria timpurie au fost doua:  un iepure si baba Dotsa. Cu iepurele m-am procopsit cand am facut o excursie. Sa ma omori si nu mai stiu unde si cu cine.  Tin minte doar cum stateam incremenit in fata unui iepure zburlit, ascetic si exoftalmic, ridicat pe labele posterioare si cu gura larg deschisa, din care rasarea cea mai infioratoare dantura ever.  Atat de fraged si de apetisant nu m-am simtit niciodata apoi.  L-am visat ani in sir cum ma fugarea asimptotic si-si clantanea coltii infiorator, gata sa ma insface de picioare. Mult timp dupa aceea, cand vedeam cate o persoana cu ochii mai proeminenti ma asteptam sa se transforme in iepurele carnivor.

Pe baba Dotsa o chema Dorotheea si, in tineretea ei de sasoaica, a fost o frumusete.  Eu am apucat-o garbovita, carunta si mustacioasa. Avea un halat de molton visiniu si mocasini pepit, cu ciorapi flenduriti care se revarsau lejer. Cand vorbea cu mine, ma apuca de mana cu degetele ei ca niste crengi desfrunzite si cu unghii verzui.  Stateam intr-o casa veche, in Viitorului, la etajul 3. Ea statea la etajul 1 sau 2, nu mai retin. Tin insa minte ca, odata, cand coboram pe scari cu trotineta ca sa ma dau prin curte, baba Dotsa m-a prins iar de mana si m-a bagat in apartamentul ei. Pentru mine, era pestera lui Polifem.  M-a pus sa ma dau cu trotineta in livingul ei, in jurul mesei. Cu inima in gat si fara glas am dat cateva ture si, cand am prins ocazia, am zbughit-o pe usa lasand trotineta balta dar fiind fericit ca scapasem nemancat.  Mi se spusese povestea casei din turta dulce si stiam cat de perverse sunt babele si hamesite.  Cred ca cei mari simteau si o anumita voluptate povestind cum cuptorul poate fi folosit si la altceva decat la copt cozonaci.  Dupa faza asta am invatat sa cobor scarile ca un apas.  Cand urcam in schimb, puteam urla cat puteam. Deja ai mei erau acasa si ma durea la basketii mei chinezesti de baba Dotsa.

In trecere pe aici (V)

 Mia Madre era o fiinta autoritara, orgolioasa si, ca orice femeie, avida de control.  Bula ei de siguranta era divizata in bule concentrice, in care nevoia de control era direct proportionala cu rolul ocupantilor nivelului respectiv.  In centru, la Nivelul 0 (zero!) eram eu.  Asta de la un timp, cand maica-mii i-au revenit instinctele maternale, adica pe la 4- 5 ani ai mei. Pana atunci am fost surghiunit la tara, la bunici si, apoi, la o matusa a maica-mii.  Am tot incercat sa imi dau seama de unde lipsa de afectiune fata de mine (cel putin in primii ani). Singura explicatie este ca madre a fost afectata emotional de moartea primului lor copil, Cornel.  Toata lumea il iubea pe Cornelus (cum isi amintesc toti, nostalgic) pentru ca zambea in permanenta, era frumusel (pentru varsta lui) si foarte bolnav.  Aparent, primul meu rol in viata a fost sa il inlocuiesc iar singura calitate pentru care ai mei & Co s-au rugat a fost sa fiu sanatos. Ceea ce, intr-o oarecare masura s-a si intamplat.

Dupa ce am invatat sa citesc (vezi episodul precedent) si sa spun povesti mie insumi sau ascultatorilor ocazionali, maica-mea a planificat evadarea din cartierul Viitorului, un cartier vechi, cu case vechi, cu strazi vechi si prafuite, cu magazine mici si vechi si vecini ciudati.  Ne-am mutat in Drumul Taberei, care era atunci in constructie.  In tot cartierul (care acum are sute de mii de locuitori) erau maxim zece blocuri, iar unul dintre ele era blocul unde ne-am mutat. Cred ca am fost primii mutati. Apartamentul nostru era aproape gol, ca si blocul. Daca undeva in bloc se lucra la un calorifer, se auzea ca si cum ar fi fost in camera alaturata. In prima zi singur acasa nici nu m-am dat jos din pat. Se auzeau pasi, voci si dangate metalice si, din clipa-n clipa m-asteptam sa navaleasca necunoscutii peste mine, in camera. 

Peste cateva saptamani am iesit sa explorez imprejurimile, prin noroaie, placi de beton, bidoane de prenandez si foi de carton bituminizat.  Cartierul incepea sa se populeze si, curand, au inceput sa se formeze primele biotopuri sociale specifice copilariei si adolescentei: gastile de cartier.