Am mai scris de povara celor doua karme pe care simt uneori ca le am: a mea si a fratelui meu netrait. Acum, ca stiu mai multe despre karma, mi-e mai greu sa cred asta. Karma e unica si e firul care ne leaga de celelalte existente. In schimb, acum traiesc sub spectrul Eu- rilor din mine. O sa ma opresc la doua dintre acestea, ignorand ceilalti maimutoi care se agita, dau comenzi contradictorii, urla infiorator cand sunt ignorati, si nu au maretia acestora despre care vreau sa vorbesc. In treacat fie spus ca, parintii mei, in dorinta inconstienta de a-mi garanta sciziunea intima, mi-au dat doua prenume, ca sa fie, ca sa suport exercitiul optiunii exprimate de altii fata de mine inca din leagan.
Sa revin la cei cele 2 personaje care se succed la controlul acrobatiilor cu sufletul si mintea mea.
M-am decis sa le atribui calitatea de Pictori, si le-am dat nume in consecinta.
Primul Pictor este Rembrandt. Este sobru, de un pesimism moderat combinat cu un realism de luna noiembrie. Realitatea lui este realitatea frusta a cotidianului ploios, a unei apasari mai mult sau mai putin sugerate, a anxietatilor cu nume sau aduse la lumina de cine stie ce vis premonitoriu. Este Rondul de noapte al unei discipline impuse de normele morale ale vremurilor pe care le traiesc, ale constrangerilor inoculate de orice persoana autoritara care mi-a intersectat existenta, este pastratorul tablelor cu legi care imi guverneaza prezenta fizica.
Al doilea este Gauguin. Este copilul rebel care pune vopsea pe clanta si care fuge in Tahiti ca sa se bucure de inocenta plajelor exotice. Este explozia de culoare si de emotie care se revarsa din lucrurile mici, simple si frumoase. Este evadarea la care recurg atunci cand vreau sa ma incarc cu energie. Realitatea pictata de el e optimista, calda si toleranta. Poate fi frenetica si asurzitoare ca un carnaval, sau dimpotriva, linistita si cu miros de flori de tei.
