Era spre asfintit iar soarele colora in orange ferestrele blocurilor. Ma intorceam de la cursuri si nu ma simteam in apele mele. Am urcat cu greu scara blocului si aproape am adormit in lift. Mi-a luat o suta de ani sa ajung la usa si inca o suta s-o deschid. M-am tarat pana in bucatarie si mi-am pus capul pe masa ca pe esafod. Agatate de teava robinetului, picaturi de apa cadeau regulat, cu o cadenta diabolica. Clipocitul lor pervers imi perforau starea de somnolenta, reverberand in senzatia de anxietate pe care o aveam. Cu infinite eforturi, am reusit sa imi intorc capul catre fereastra. Cu viteza unui melc apatic privirea s-a impiedicat de borcan. In borcan era miere. Atat de multa, ca privirea mi s-a lipit de ea. Culorile asfintitului se topisera cald in chihlimbarul dulce al mierii.
A trecut ceva timp pana am vazut-o. Sau poate o urmaream de ceva vreme, fara sa realizez imposibila fantasma. Nu m-am mirat s-o vad acolo si sa danseze dupa un ritm numai de ea stiut, dupa o muzica numai de ea auzita. Facea piruete si miscari gratioase cu mainile si capul. Cand se rotea, bretonul baietesc salta lasand sa se vada o pereche de ochi migdalati. Avea nasul mic, in vant si gura rosie, cu insinuari de fruct interzis. Se unduia in miere cu agilitatea unei libelule. La inceput parea ca ma ignora pana cand am constatat ca ma zarise. Parca am vazut si o umbra de zambet sau poate mi s-a parut. Apoi, sub privirea mea fixa, privirea i-a devenit trista si parca mustratoare. Nu am inteles de ce, deoarece eu nu faceam nimic. Eram paralizat si doar priveam. Eu priveam, ea dansa. Mai bine zis isi sculpta dansul, lasand imaginatia mea si amurgul sa slefuiasca micul balet. Eram transpus intr-o stare noua, neexplorata. Fara durere, fara dorinte, fara frici dar cu senzatia ca asist la dansul primordial, cu rezonante summeriene. Moartea si viata se regaseau in palmele micutei baiadere, gratios indoite in chip de balanta... Eram fascinat si hipnotizat asa cum, probabil, se simte micul animal in fata dansului cobrei. Gratia si senzualitatea ei imi rupeau bucati din suflet, umpland golul ramas cu senzatia inexorabila ca totul se va sfarsi, la un moment dat. Fara a prinde de veste, soarele a apus, intunericul s-a raspandit in toate colturile iar micuta baiadera a disparut, lasandu-ma sterp si gol pe dinauntru, ca un copac lovit de fulger. Un vag miros de liliac plutea in aer. Ma imaginam sarind, strigand, urland si spargand totul in jur, animat de intrebarea DE CE? De ce primesc un DAR pentru a mi se lua inapoi dupa o clipa? De ce ma simt mai orb decat ieri? De ce sunt brusc surd, si nu mai aud decat franturi dintr-o muzica neinteleasa, cu ritmuri de la facerea lumii? AM luat in cele din urma borcanul, l-am clatinat, l-am deschis, am gustat: era miere si atat!
Disperat, am incercat sa aprind o lanterna, un chibrit, ceva, orice ar fi putut sa mi-o aduca inapoi. Dar n-a revenit, lasandu-ma in pragul depresiei.
Tarziu, in noapte, n-am mai rezistat intre peretii apasatori si am iesit sa ma plimb. Putinii trecatori anonimi ma priveau grabit si dispareau in noapte. Sus, ferestre luminate luasera locul stelelor. Aerul rece de primavara a facut sa imi recapat sinele. Ma uitam dupa ferestrele aprinse ici colo, inchipuindu-mi ce poveste are de spus fiecare. Cand si cand, o viziune fragila isi facea loc pana in imaginatia mea. Am inchis ochii, sperand ca o voi regasi pe micuta zeita a dansului... N-am vazut-o venind. Socul fizic m-a smuls din reverie. Am auzit-o gemand usor si intr-o fractiune de secunda niste ochi migdalati m-au sagetat mustratori. Plecase deja, lasand imaginea unui breton care se zbatea ca o aripa de fluture si un miros de liliac.
AM ramas cateva clipe nauc, auzind cadenta de metronom a pasilor ei: 10...9...8... M-am intors pe calcaie si am ajuns-o in cativa pasi. S-a intors catre mine cu expresia aceea trista, plina de un repros neinteles.
A plecat spre dimineata, dupa ce a dansat acelasi dans dureros de senzual, doar pentru mine. Trecuse cu mult de miezul noptii cand s-a lasat convinsa sa imi danseze iar. Acum insa era un dans material, lasciv si provocator. Dansul nu mai avea nimic ireal, iar eu am stiut de ce era trista. Stia ce aveam sa ii cer, stia ca nu ma va refuza si stia ce urmare va avea baletul ei.
Cred ca este iar seara. Nori mirific poleiti ma inconjoara si imi dau o stare de imponderabilitate. Plutesc pe un ocean de zgomote si amintiri razlete. Fragmente disparate de intamplari, fraze si chipuri se combina caleidoscopic si se lovesc de mine, disparand apoi ca un fum de tigara. Ziduri roz se inalta rapid si se naruie si mai rapid in jurul meu. Copaci magnifici infrunzesc, infloresc si se usuca intr-o clipa, sub lumina rece a unui soare violet. Spirale de fum se lasa strapunse de turturi verzui iar printre toate acestea, glasuri dogite se impletesc cu clinchete vesele...
As vrea sa pot deschid ochii si gura ca sa le vorbesc celor din camera. Nu reusesc.
Atat. Ea se afla acum in fata mea, dansand dureros de provocator. Mainile ei sunt indoite in exterior, ca o balanta...
