Vibratia suprema

Totul vibreaza.
Totul pulseaza.
Tot ce alcatuieste lumea materiala pulseaza.  Cu cat particula e mai mica, cu atat ea pulseaza mai abitir. Toate legaturile materiale si spirituale se bazeza pe armonia dintre vibratii.  De aici termenul de sincronicitate, poate.  O suta de pendule identice, oscilante, fiecare fiind pus in miscare in alt moment decat celelalte, ajung dupa un timp sa oscileze la unison.  De ce? Pentru ca sunt compatibile, d-aia!

Creierul pulseaza. Creierul = Lumina.  Asa cum lumina are un caracter dual, de unda si de fascicol de fotoni, si creierul are doua manifestari:  formator de perceptii si emitator de unde. Creierele compatibile se atrag.  Glumeam cand eram mai mici: esti defazat cu  p/2 ....  Eram geniali in intuitia noastra!  Chimia intre oameni inseamna de fapt sincronicitatea ondulatorie.  Poate e pleonasm. Poate nu. Cand intalnim sufletul pereche, tot intuitiv folosim expresii verbalizate sau doar gandite de genul: rezonam, suntem in armonie, suntem pe aceeasi lungime de unda samd

Cand creierul incepe interpretarea perceptiei (prin intermediul celor 5 simturi din dotare), automat genereaza feedback.  Mintea proprie e primul beneficiar.  Cum se transmite acest feedback?  Prin impulsuri transmise prin sinapse.  Doar ca mintea proprie nu e singurul receptor.  Odata cu impulsurile electrice, creierul genereaza si unde cu diverse frecvente.  Aici, lucrurile se complica putin.  Undele astea nu au nevoie de cine stie ce suport pentru propagare.  De fapt, nu au nevoie de niciun suport!  Daca acceptam acest lucru, acceptam toate efectele ce decurg de aici, benefice sau nu:  da, blestemele exista. da, gandurile se materializeaza.  da, exista telepatie.  da, dorintele ni se indeplinesc, cu anumite conditii (legate de modul nostru de exprimare).

Asa sa ne ajute Vibratia Suprema!  ;)

De ce nu scriu. De ce as face-o

Traiesc unul din acele momente. Acele momente in care raul din jur cristalizeaza si ma inconjoara intr-un giulgiu de otel. Ma simt ferecat, inutil si fara sentimente. Nici macar parere de rau, ura sau deznadejde. In clipa in care raportul dintre lucrurile bune si esecuri este de sub 1%, realizez ca poate eu nu m-am centrat bine. Tot timpul am suferit de tirania increderii. M-a obligat sa merg inainte, sa accept inacceptabilul.  Acum a disparut. Acest TRex numit incredere, m-a parasit. Nu ma mai musca de cur. Nu ma mai obliga sa ma schimb, sa ma adaptez, sa incerc lucruri noi si sa inovez.  Finnaly, m-a lasat in pace. Sunt tot eu, pe un mal pustiu, unde nu astept nimic, nu caut nimic si pe nimeni si, lucrul cel mai evident, nu ma cauta nimeni. De aici la nivelul de fericire suprema e doar un pas.  Problema e ca nu stiu in ce directie sa-l fac. Si nu stiu daca vreau sa-l fac.