Fiul Risipitor

Stau in fata ei si incerc sa inteleg semnificatia momentului.  De fapt nu chiar in fata, ci langa.  Ea sta picior peste picior si ma priveste lung, in pauzele de vorbire.  Da, au fost pauze de vorbire.  Mai degraba au fost de gandire.  "e bine ca ne-am reintalnit dupa atitia ani?"... "mai tine minte cum ne tineam de mana pe faleza?  sigur isi aminteste... si daca..."... "s-a schimbat... era un copil cu corp de femeie... acum e o femeie cu corp adolescentin"...
Vorbeste de "Intoarcerea fiului risipitor", de Radu Tudoran.  Nimic intamplator.  In toti acesti ani, puntea dintre noi cei de atunci si cei de azi e amintirea unor clipe magice, care parca nici n-ar fi fost.  Efemera punte.  Incerc sa imi tin echilibrul si incerc sa o sarut.  Stiu ca o sa doara.  A durut.  A fost o aripa de fluture ce mi-a atins in treacat buzele.  A fost mirosul micutei baiadere care si-a terminat dansul si si-a fluturat bretonul in fata ochilor mei... Mirosul ei de liliac staruie inca in imaginatia mea, chiar acum in timp ce scriu randurile astea...