De ce nu scriu. De ce as face-o

Traiesc unul din acele momente. Acele momente in care raul din jur cristalizeaza si ma inconjoara intr-un giulgiu de otel. Ma simt ferecat, inutil si fara sentimente. Nici macar parere de rau, ura sau deznadejde. In clipa in care raportul dintre lucrurile bune si esecuri este de sub 1%, realizez ca poate eu nu m-am centrat bine. Tot timpul am suferit de tirania increderii. M-a obligat sa merg inainte, sa accept inacceptabilul.  Acum a disparut. Acest TRex numit incredere, m-a parasit. Nu ma mai musca de cur. Nu ma mai obliga sa ma schimb, sa ma adaptez, sa incerc lucruri noi si sa inovez.  Finnaly, m-a lasat in pace. Sunt tot eu, pe un mal pustiu, unde nu astept nimic, nu caut nimic si pe nimeni si, lucrul cel mai evident, nu ma cauta nimeni. De aici la nivelul de fericire suprema e doar un pas.  Problema e ca nu stiu in ce directie sa-l fac. Si nu stiu daca vreau sa-l fac.