Pe la varsta de 4 ani am stat
o vreme intr-un camin cu program saptamanal.
Viata mea se impartea in 2: raiul
din weekend alaturi de parintii mei si iadul din restul saptamanii. Odata, m-am dus la educatoare (sau ce erau
femeile ce „aveau grija” de copii). I-am spus ca la TV urma sa fie in seara aia
un film cu Stan si Bran, dupa care eram innebunit... Drept raspuns, am primit o
palma si o expediere in pat. Cred ca era
ora 7.30 seara...
In multe veri imi petreceam
vacanta „la tara”, precum multi copii de la oras. Imi imparteam sederea intre bunicii din
partea tatalui si o sora de-a lui. Aceasta
matusa, infirmiera medicala de meserie, era casatorita si avea o fata, Marci,
cu 5 ani mai mare ca mine. Cand era
mica, verisoara Marci avea fata de chinezoaica, cu ochii stransi si
oblici. S-a maritat de tanara si a ajuns
curand obeza. Cand aveam vreo 9 ani,
fiind in vizita la noi, Marci a cerut o carte de citit. Maica-mea i-a dat o carte de-a mea, de
aventuri. O citisem deja de vreo 2 ori,
pentru ca imi era draga. Era continuarea
lui „Robinson Crusoe” si parea scrisa chiar de eroul respectiv. Nu stiu daca Marci chiar a ajuns sa
citeasca vreodata cartea aia. Ma
indoiesc. Cert e ca peste 1 an am
incercat, la tara fiind, sa imi recuperez cartea pe care o vazusem intr-un fel
de vitrina, alaturi de ceva cesti, pahare, un almanah „Scanteia” si niste
reviste „Cutezatorii”. N-a vrut sa imi
dea cartea, pretextand ca „i-a fost data de tot”. Ignora complet faptul ca fusesem de fata cand
maica-mea i-o daduse. Ani de-a randul am
incercat fara succes sa imi iau cartea inapoi.
De fiecare data o ceream si eram refuzat vehement. Niciodata nu mi-a dat prin cap s-o iau pur si
simplu si s-o ascund pana plec.
Dupa varsta de 4 ani mi-am
vazut visul cu ochii si am stat o perioada cu ai mei in ceea ce se cheama „la casa
veche”. O casa intr-adevar veche,
impozanta, cu o curte ingusta, un beci care mirosea absolut ingrozitor si niste
pomisori rahitici ce se iteau printre dalele crapate... Vecini si, probabil proprietari, erau o
familie de sasi cu un nume pe care nu mi-l amintesc, decat ca incepea cu
H. Stapana casei era Olga (Olguta pentru
cunoscuti) iar barbat-su era sculptor si avea o figura asemanatoare cu cea a
nemtilor pe care ii vedeam in filmele de razboi. Se spunea ca fusese elevul (unul dintre ei)
lui Brancusi. Aveau o fata, Martha, care
facea pe baby sitterul cu mine cand invata pentru medicina. Imi arata uneori niste poze infioratoare cu
sectiuni prin corpul uman, cranii si organe disecate. Odata, cand tanti Olguta tinea in curte
lectii de limba germana unor copii cam de varsta mea, eu imi faceam de lucru pe
acolo. Primisem indicatii clare sa nu
deranjez „cursantii”, asa ca spatiul meu de manevra era extrem de redus: nu puteam iesi din curte, nu ma puteam duce
in fundul curtii unde zaceau niste statui stranii si terifiante, nu aveam chef
sa ma duc in camera mea, unde ma sufocam de plictiseala. Asa ca urcam si coboram de zeci de ori scara
de piatra care garnisea intrarea in casa intr-un unghi oarecum ferit de
privirile copiilor care o urmareau plictisiti pe tanti Olguta. De unde stiu ca erau plictisiti? A fost nevoie de o fractiune de secunda in
care mi-am aratat o parte de fata pe dupa balustrada masiva ca toate capetele
copiilor sa se indrepte curioase spre mine.
De aici pana la un intreg spectacol de pantomima pe care l-am tinut
pentru ei n-a fost decat un pas.
Picioare aratate stil can-can, maini care numarau pe degete, alte parti
anatomice ale mele ieseau si apareau pe rand starnind ropote de ras din partea
picilor. Sa va mai spun ce admonestare
am primit de la tanti Olguta si apoi de la maica-mea? Altadata...
