Apoi, am simtit gustul. Intai sarat, apoi usor amarui. Nu e sange. E apa. Apa de mare. Mirosuri de alge si animale marine si-au facut simtita prezenta. Cand tipatul unui pescarus a taiat aerul, am simtit marea.
Stateam pe spate, cu aproape tot corpul in apa. Valuri mici veneau, se inserau molatec pe langa mine, ridicandu-mi corpul cu venirea lor, coborandu-l apoi dupa retragere. Simteam apa cum imi atingea intai degetele mainii drepte, apoi pe cele ale mainii stangi.
Din nu stiu ce motive, nu puteam deschide ochii. Percepeam insa lumina soarelui, filtrata de pleoape, si ii simteam caldura pe fata si piept. Aceeasi senzatie atemporala pe care milioane de generatii inaintea mea au simtit-o: apa si soarele fugarindu-se pe corpul meu. Gustul marin. Tipatul strident al zburatoarei. Clipocitul valurilor. Senzatii fara ganduri. Instincte fara sentimente. Mecanica supravietuirii, alimentata de sex si agresivitate.
Simt apa cum mi se strecoara printre degete, angrenand milioane de fire de nisip si milioane de ani care se scurg cu repeziciune prin clepsidra istoriei. Ce vine, pleaca. Ce se indeparteaza, se intoarce.
Valurile par a se fi linistit de tot. Soarele a uscat si ultimele picaturi de apa de pe solzii mei. Imi intorc brusc capul catre mare si pornesc unduindu-mi corpul masiv catre apa. Doua batai din coada si despic apa cu usurinta, disparand in adancuri. O lume fascinanta s-a intors si ma asteapta sa-i fiu oaspete.
