Am fost un copil dorit. Ai mei si-au
dorit inca un copil, deoarece primul le murise.
Era tot baiat si il chema Cornel.
Era exact opusul meu: cu parul
inchis si vesnic zambitor. Povara celor 2 karme ma face uneori sa trec de la veselia si candoarea fratelui meu la raceala si pesimismul benign care ma caracterizeaza. Spre deosebire de fratele meu, eu m-am nascut
sanatos si vioi. Uneori, asa sunt si azi.
In prima copilarie am crescut ba in casa
bunicilor, ba la o matusa de-a maica-mii, ba la camin (cu program saptamanal).
Cred ca de aici mi se trage relatia mea cu afectiunea celorlalti: ba o
vreau cu ardoare, ca pe aer, ba ma oboseste si ma lasa apatic. La ai mei
am stat prea putin, desi ii iubeam cu disperare. Uneori credeam ca au
uitat de mine. Taica-meu era un om mai complex decat lasau apucaturile
sale sa se vada. Era insa inchis si nu am comunicat bine cu el. Ma
batea rar, dar ii purtam frica. Era rigid si dur, desi iubea copiii iar
de mine s-a aratat nu o data mandru. Maica-mea a fost toata viata o tipa
tantosa si incapatanata. Nici acum nu ma lasa sa termin ce am de spus,
asa cum a facut toata viata. Toata copilaria am petrecut-o intre
"esti prea mare pentru asta" si "asteapta sa mai cresti".
Asta nu inseamna ca nu am avut o copilarie fericita. Din momentul
in care am inceput sa stau continuu cu ai mei, adica de pe la cinci ani, m-am
jucat in toate felurile, uneori singur, alteori cu prieteni imaginari, ba chiar
si cu prieteni reali. Odata am vrut sa-mi fac un avion mare de hartie
(dintr-o coala de impachetat) si sa zbor cu el de la etajul 8, unde stateam.
M-am gandit ca daca Georgica, un curcan, mai mare si mai gras decat mine,
planase cateva sute de metri, atunci pot si eu... Maica-mea mi-a dat insa
peste cap pornirile aeronautice.
In momentele mele de solitudine juvenila, am
citit enorm. La nici 5 ani am citit Colt Alb si apoi Fram, ursul polar.
Citeam cu nesat, fara sa cunosc semnele de punctuatie. Toti stiam
ca mancam carti si primeam carti de la toata lumea. Cand mergeam in vizita la varul meu, mai mare
cu 7 ani, luam „Lumea animalelor” de Brehm, o cartoaie de 3 kg, si ma afundam intai in lectura si apoi in fotoliu. Asta era
ordinea.
Dupa ce am inceput sa ies si sa ma joc cu
copiii, mi-a iesit vorba ca le stiu pe toate. Deseori mancam bataie
pentru ca indrazneam sa explic unui golan cu 3-4 ani mai mare ca la Polul Nord
nu sunt pinguini...
N-am invatat niciodata cu placere, desi in
ciclul primar am fost premiant. Nu eram constiincios si, adesea, in
paginile vreunei carti de limba romana puneam un volum din Tarzan sau Winnetou.
In casa, ai mei nu prea se omorau cu tactul legat de cresterea mea.
Ce era important pentru ei era sa "nu-i fac de ras". Asta
inseamna ca trebuia sa iau note mari, sa fiu premiant, sa salut pe toata lumea
samd. Uneori ai mei se bateau si eu asistam neputincios cum se loveau si
zgariau. Maica-mea il pisa pe taica-meu la cap cu bautul si fumatul pana
ce acesta o lua razna. Banuiesc ca era o imagine des intalnita prin
cartier, pentru ca nu se scandaliza nimeni.
La 17 ani, dupa treapta, am fugit la mare
pentru prima mea prietena, Mihaela. Era fata cu care am stat o noapte
intreaga la telefon si era toata lumea mea. Am avut la mare doua
dupamieze de vis. Apoi, la un moment dat, ne-am certat din senin, ca 2
copii. S-a stricat totul...
Am avut totusi un an in care am invatat de am
rupt: clasa a XII-a, cand am invatat pentru facultate. NU stiu ce m-a
motivat mai mult: dorinta de a fi geolog sau teama de a face armata la
trupeti si a ajunge un ratat, cum erau perceputi pe vremea aia cei fara
facultate...
Poate va urma. Poate nu.
